Medicina Sufletului tau Rece

Personaj: Nina Angela Dobrevici
Varsta :20 ani
Ocupatie:Medic botanist. Din diferite flori poate extrage proprietatile medicinale ale acestora si le poate transforma in diferite esente pentru a ajuta la sanatatea oamenilor. 
Personalitate: Singura la parinti, este inteligenta, foarte constiincioasa cand vine vorba de ceea ce face. Viseaza sa devina o mare botanista care sa salveze mii de vieti. Traieste singura la marginea regatului intr-un sat sarac si se descurca cum poate. O fire tupeista dar si timida, este uneori greu sa ti pasul cu schimbarile de atitudine.




BIC. 

Fulgii albi de nea impanzeau padurea deasa. In acest anotimp rece era destul de greu sa poti gasi plante care sa reziste la ger. Dar din fericire invatasem ca sunt cateva mici "eroine" care pot sa supravietuiasca sub greutatea zapezii reci. Cu cizmele lungi si imblanite in care aveam bagati pantalonii grosi, iar deasupra aveam doua bluze si peste o capa lunga si alba de culoarea zapezii care-mi acoperea intregul corp, continui sa marsaluiesc prin zapada deasa si inalta pana la genunchi, avand pe umer o mica gentuta de piele, cusuta si confectionata de mine pentru a strange cat mai multe plante. Da, ma ocup cu asa ceva, strang plantele naturii si reusesc sa le transform in medicamente care uneori pot salva vieti. Am invatat sa fac asta dupa cateva invataturi primite de la mama inainte sa se stinga. Si ea era o botanista exceptionala care imi inspirase si mie acest dar minunat. Insa trebuiau eforturi colosale ca sa poti ajunge la produsul final si asta insemna sa umbli de nebun zile intregi dupa roadele naturii. 

Oftez scurt si imi frec mainile goale si albe intre ele, simtind cum imi ingheata din ce in ce mai repede. Brusc insa multe sunete ciudate se aud in linistea padurii uriase si fara sa apuc sa mai misc un muschi sunt inconjurata de multi caini care maraiau si latrau periculos la mine, pregatiti sa ma sfasie. Ma cutremur si paralizez fara sa mai pot repira, avand impresia ca ma sufoc cu propriul oxigen. Imediat dupa ce aud tropote prin zapada si pot sa imi dau seama ca sunt tropote de cal, mai precis mai multi cai. 

Intradevar avusesem dreptate. In fata mea si in jurul meu se oprisera multi cai negri si doar unul alb care avea in spatele sau pe cineva imbracat intr-o armura aurita si stralucitoare, dandu-mi senzatia ca straluceste mai tare ca albul zapezii din jur. Acel cineva nu zice nimic, doar face semn unui alt tip calare din stanga si acesta se aproapi cu calul de mine, alungand cainii periculosi. Imi dau gluca mare a capei jos de pe cap si ridic privirea spre calaretul in armura argintie. Parul de un rosu aprins este risipit se pare de vantul rece, care-mi face obrajii imediat sa se inroseasca si ochii mei albatri ca diamantul incearca sa ajunga dincolo de casta argintie de pe capul calaretului din fata mea. Dupa cum aratau pareau bogati si probabil...regali. 
Linistea tuturor era apasatoare si deveneam din ce in ce mai agitata desi nu facusem nimic rau. Speram sa fiu lasata in pace cat mai repede.

Calvin Harris 25 ani 



-Caii sunt pregatiti Majestate! 
Imi ridic privirea din tratetele in care m-am ingropat inca de dimineata dupa ce am luat micul de jun, si ma uit la Will, mana mea dreapta, prietenul meu cel mai bun, si sfatuitoru la care am apelez de fiecare data cand am vreo problema, indiferent daca e legata de lucruri diplomate despre regat, sau probleme personale. 
Ii zambesc, poate ca imi va prinde bine o partida de vanatoare, ma poate ajuta sa elimin stresul. De cateva zile tot incordat ma simt, si poata daca eliberez ceva energie negativa astazi imi va prinde bine.
Ma ridic de la birou si impreuna cu Will ne indreptam spre camera cu armuri unde doi servitori ne ajuta sa ne echipam cu echipamentul potrivit. 
Fiind rege armura mea este ceva mai diferita si posibil mai grea, iar urcatul pe cal devine o provocare. O provocare pe care imi place sa o indeplinesc de fiecare data. 
Urcati pe cai, plecam in inima padurii si timp de cateva ore vanam. Fiecare alegandu-si tinta dupa propria-i dorinta. 
Insa cand am observat ca incepe sa se intunece usor le-am ordonat sa ne intoarcem. 
Nu am putut sa imi deau seama ca ce avea sa se intample in urmatoarele minute avea sa imi schimbe viata. 
Cred ca mai aveam cam un sfert din drum cand dam de o Domnisoara ingenunchiata in adunand ceva plante. 
Pe moment am inspectat felul in care pare atat de fragila, iar in momentul in care si-a dat jos acea capa iar parul rosu ca sangele i s-a revarsat pe umeri am inghetat. 
-My Lady. Ce cautati la o ora ca asta in padure? Este periculos.

Am auzit o voce insa nu era cea a celui cu armura argintie din fata mea ci se auzise din spate. Tresar la vocea groasa si apelativul primit. De unde eram eu nu prea se vorbea asa de elegant si languros si mai ales respectuos. Eram dintr-un satuc mic si sarac unde imi castigam painea ajund alti oameni sa fie sanatosi. Era o comunitate unita, oameni care stiau ce este respectul dar care nu stiau ce este bogatia si aurul, nu stiau cum este sa dormi pe un pat moale si fara sa ai grija zilei de maine. 
Totusi fusesem invatata de mica copila de frumoasa mea mama sa fiu mereu respectuoasa cu persoanele din fata mea care merita respect si care imi sunt superioare. Mereu imi zisese ca este mult mai bine sa lasi un loc de buna ziua decat sa iti faci dusmani fara sa fie nevoie. 

La vocea din spate tipul de pe cal cu armura argintie se da intr-o parte pentru a-mi lasa la vedere frumoasa armura care reflecta albul zapazii in stralucirea ei. Inghit in sec si habar nu am clar ce sa raspund. Imi inghetasera deja mainile din cauza frigului si imi dadusem seama abia acum ca ma departasem foarte mult de casa, asa cum pana acum nu mai patisem desi ma plimbasem de milioane de ori prin paduri. Insa de data asta ma dezorientasem serios din cauza zapezii care acoperea padurea si probabilele mele puncte de reper pentru introarcere. Ehh, macar acasa nu ma astepta nimeni.

Ma aplec incet facand o reverenta lunga incercand sa imi pastrez calmul si sa imi zic mie in cap ca nu am dar de nici un bucluc serios. 
-My Lord, imi pare rau ca...aaa... cautam plante medicinale, nu am stiau ca am incalcat vreun teritoriu strain. 

Nu se aude nimic de nicaieri decat rareori sunetele scoase de caii care pareau rebeli sub cei in armuri. Cel cu armura aurita ridica mainile si isi da cu grija casca jos, lasand la vedere un par negru si tepos ca intunericul, niste ochi verzi care veneau perfect cu acel par rebel, o fata dura si un maxilar incordat si barbatesc. Simt cum mi se ucuca gura si realizez cu greu pe cine am in fata. Cum am putut fi asa de idioata? Cum poti fi asa de cretina Nina? pe bune? esti in fata regelui acestui teritoriu si tu stai ca o proasta si te holbezi la el. 

Constiinta mea rasare brusc si dau pasi in spate in zapada cu teama in privire, dar probabil teama devenea din ce in ce mai mult soc si uimire. 
-Imi...iartare Majestate...Maria Ta.. nu am stiut... nu am vrut sa... 

Constiinta mea practic rade de mine acum la balbaielile incoerente scoase de mine si aerul rece al iernii imi ingheata mai tare plamanii. "Revino-ti dracu femeie, stai in fata regelui si vorbesti mai rau ca un copil mic de doi ani care scanceste cuvinte ca prosul" Din nefericire insa nici macar constiinta mea nu a putut se pare sa ma scoata din asta. 

Am vazut privirea lui care era atintita cand pe mine cand pe parul meu. Si stiam de ce. In ziua de azi sa ai parul asa de rosu natural era un lucru foarte rar. Mereu eram tinta glumelor si a rautatilor deoarece toti ziceau ca sunt vrajitoare cu acest par. Ca vin din Iad si alte rautati. Singurii care ma acceptau asa cum eram si stiau ca nu fac rau nimanui, din contra lupt sa fie altora bine, erau cei din satucul meu. Dar in general orice ma vedea cu asemenea par, eram victima multor nedreptati. 
Acum  speram sa nu creada si el ca is vreo vrajitoare tocnita cu parul ca sangele si sa vrea sa ma arda pe rug. Ma rugam mai degraba ca Domnul sa fie milostiv cu mine.

Acea voce...acea voce de catifea...Doamne, cum poate cineva sa aiba o voce atat de catifelata si un par atat de rosu? Sunt fascinat, sunt fascinat in intregime si nu imi pot lua ochii de la ea, trebuie sa o am, trebuie sa vina cu mine inapoi la castel, trebuie sa imi dau seama de ce are efectul asta asupra mea. 
Pasez casca la Will si ma dau jos de pe cal fara prea mari eforturi, indreptandu-ma catre ea. Ii iau mainile aproape inghetate in ale mele si o ridic usor de la pamant. Ochii ei... am dat de ochii ei atat de albastrii, atat de clari, ca o dimineata senina de vara, si  m-am simtit pierdut , pierdut in propriile ganduri, in propriile dorinte. 

-My Lady, este pe cale sa se intunece si cred ca sunteti destul de departe de casa dumneavoastra. As dori daca binevoiti sa ma urmati  la castel si sa petreceti noaptea in una dintre camerele de oaspeti. Este periculos sa va intoarceti pe acest timp acasa, iar eu nu va pot lasa in pericol. 
Observ cum tremura usor si nu stiu daca ii este frica de mine sau daca am parut ca un rapitor si violator in serie. 
Sper ca nu, pentru ca nu pot sa imi iau ochii si gandul de la fiinta din fata mea, ceva inexplicabil s-a intamplat in momentul in care ochii mei au facut contact cu corpul ei fragil, apoi cu fata ei, parul si ochii...

Cum as mai putea o sa o las sa plece cand ea sta la baza unei atractii atat de puternice incat cred ca nu este natural. Cum as putea sa o conving sa ramana la castel, sa ma cunoasca fara sa par un pervers care se da la fetele ratacite in padure? 
-Deci My Lady ? Ati luat o hotarare? Daca doriti neaparat sa va duceti acasa va voi da un cavaler care sa va insoteasca pana cand sunteti in siguranta acasa.

Nu stiu daca era de vina frigul dar cert era ca inghetasem de tot desi simteam cum corpul imi statea pe jar. Il priveam ca o drogata, parca trasesem ceva plante pe nas in loc sa le fac medicament si nu puteam sa rup contactul vizual cu el. Dumnezeule mare, era chiar regele acestui regat si ma tinea de maini. Avea se pare niste manusi care erau fierbinti si parca imi incalzea tot corpul prin atingerea aia. 
Stai...sa ce? sa vin la palat? Nu fusesem in viata mea in lumea civilizata si in nici un caz intr-un palat regal. Poate curiozitatea mea era prea mare, nu stiu de ce. Insa aveam de ales, sa merg cu ei sau sa ma duc acasa. Mereu imi dorisem sa vad lucruri frumoase, inafara de frumusetea naturii pe care o admirasem de mic copil, sa vad si frumusetea altor lucruri. Sa vad orase, sa vad animale, sa vad alti oameni. Alte personalitati, alte lucruri de invatat si cine stie poate pot invata mai multe despre medicina. Eram disperata sa invat lucruri noi despre medicina si plante, doream sa stiu multe, doream sa explorez. 

Insa aceiasi constiinta a mea ma trezeste la realitatea dura. Locul meu nu era acolo. Locul meu nu se afla la un palat de fite, unde era plin de aur de mancare buna si de persoane care mai de care inalte in societate. Locul meu era printre cei mici, oamenii modesti si buni. Ce sa fac? Il priveam si incercam sa vad dincolo de oglindirea verdelui ca iarba in toiul primaverii insa nu puteam, nu ajungeam prea departe si secundele de liniste ma injunghie in spate. 

Imi iau mainile din ale sale si realizez ca cei din satucul meu se bazeaza pe mine. Apartineam unui grup frumos, unor oameni care nu aveau bani dar aveau sufletele de ingeri. Nu doream sa ii parasesc, nu puteam sa fac asta. Ma retrag incet in spate si incerc sa ascund din privire tristetea refuzului care urmeaza sa vina. 

-Imi cer iertare Majestate. Locul meu nu este la palat. O sa ma intorc acasa. Multumesc pentru oferta daruita. Sunteti un suflet cu adevarat nobil. Dar trebuie sa ma intorc acasa. 

Cu aceste cuvinte am incercat cat de mult am putut sa ascund tristetea unei asemenea sanse aruncate pe geam practic si sa afisez o privire dura si incapatanata. Am facut o reverenta lunga in fata lui si dupa mi-am tras gluga capei lungi si albe peste parul nins de fulgii care incepusera sa cada. Trebuia sa ma intorc acasa, trebuia sa uit ca mi s-a intamplat cel mai frumos lucru azi si ca aveam sansa unica de a vedea intreaga lume. Trebuie sa uit ca am intalnit regele care se dovedise a fi un barbat exemplat, care se dovedise a fi un om extraordinar si un suflet curat si care de altfel era frumos  si puternic ca un munte. Mi-am strans mainile in pumni si m-am intorc cu spatele plecand de langa ei si privind in sus fulgii albi. "Asta este, acolo am crescut, acolo este locul meu si toti ma asteapta". 

Stiam eu! Stiam eu ca am sunat caun disperat care vrea sa rapeasca domnitele aflate la ananghie si sa isi faca de cap cu ele. 
Dar nu, intentia mea este cu totul diferita. Ma uit la Will cu disperare si incerc sa cer ajutor din priviri, insa bastardul ridica din umeri.  
Imi dreg glasul si ma urc pe cal, o urmaresc pana cand o ajung din urma, si apoi opres calul in fata ei.

-Este un ordin Domnita! Refuz categoric sa va intoarceti singura prin padure la o ora ca asta pana in satuc. 
Ma indrept si mai tare pe cal si incapatanat imi intind mana spre ea ca sa o ridic pe cal. 
Refuz categoric, daca nu a vrut sa vina de buna voie o sa profit un pic de statul meu, vreau sa vina in noaptea asta cu mine, vreau sa vada ca nu sunt cine stie ce cretin care vrea sa profite de ea. 

-Nu am nici cea mai mica intentie in a va face rau Domnita, dar nu se cade ca o domnisoara ca dumneavostra sa umble singura prin padure. 
Nu eram singurul care se plimba prin padurile astea, mai ales noaptea, nici nu vreau sa ma gandesc la ce pericol s-a expus singura cand a pierdut notiunea timpului in  padure. 
Acum nu are de ales decat sa se suie pe cal in spatele meu si sa isi petreaca noaptea la castel.

Il privesc uimita de sub bluga mare si nici nu stiu daca sa rad amuzata de situatie sau sa incerc sa scap. Aveam incredere in persoana lui, intr-un mod ciudat aveam incredere, dar nu aveam curajul sa trac de bariera asta. Imi era frica de ce voi vedea sau de unde voi ajunge. Probabil imi era frica ca nu ma pot descurca cu ceea ce o sa vad cu ochii mei dincolo de satul sarac unde am trait. 

Ii vad mana intinsa spre mine de pe cal si privirea incapatanata. El cred ca nu intelegea ca pe cat de buna si blanda eram, pe atat de nabadaioasa eram la ordine. Nu eram invatata sa execut lucruri care poate nu imi plac si chiar daca respectam pozitia de rege sincer dadeam chiar doi bani pe ordinele venite de la oricine din lumea asta. 

Insa de data asta dezavantajul meu era unul mare si clar. Eram intr-o padure , se intuneca, ningea si deja inghetasem de jumatate, sa nu mai zic ca eram obosita moarta si nu as fi rezistat sa caut in toiu noptii satul ca sa ajung acasa. Deci aici a punctat destul de bine. 

Nu am putut sa pronunt nimic. Nici nu stiam ce as putea zice. Am ridicat mana inghetata increzatoare spre el si mi-a prinso delicat tragandu-ma sus cu o miscare simpla si aproape ca nu simtisem ca deja eram calare pe cal. Stateam in fata lui pe cal si nu indraznesc sa ridic capul sa il pot privii. Nici nu stiam daca ma simteam rusinata de situatia data sau regretam decizia luata. Cert era ca ii simteam prin armura caldura emanata si isi pune se pare capa lui mare peste capa mea alba acoperindu-ma pentru a ma incalzii. Instinctiv ma relaxez odata ce simt caldura care vine spre mine si ii aud in mod ciudat inima batand foarte repede. Era emotionat? nu cred. E doar imaginatia mea. 

Nimeni nu zisese nimic. Nici unul din camarazii sai nu indraznise sa scoata un sunet mult timp. Insa eu ma relaxasem asa de bine acolo la pieptul sau cat el tinea fraiele, incat ochii mi s-au inghis fara sa vreau si nu imi mai pot aduce aminte nimic decat fulgii care se vedeau cu greu in noapte, nu mai tineam minte decat caldura in care ma cocolosisem ca o pisica si mersul lin si bland al calului manat de regele care ma tinea se pare la pieptul sau, in rest, intuneric total. 

Nu stiu cat dormisem, insa cand am deschis ochii se pare ca nu era asa de lumina pe cat credeam. Mirosul camerei ma face sa imi aduc aminte ca nu sunt la mine acasa si ma ridic repede speriata in fund simtind cum ma scufund parca in patul ala mare ca intr-o ciuperca. Era asa de moale si de parfumat. Nu mai simtisem asa ceva pana acum. Camera era inconjurata de mobilier din lemn gros si arnat cu materiale aurite, iar fereastra uriasa avea trase niste perdele groase si de culoare aurului care nu lasau lumina sa intre. 

Ma ridic repede din pat si imi dau seama ca sunt imbracata intr-o rochita lunga pana in podea si alba, usor transparenta si subtire. Ma rosesc la fata singura si zaresc pe unu din scaunele din camera care statea in fata unei masute aparent de macheaje cred un halat alb pufos. Fara sa stau pe handuri il imbrac acoperindu-ma bine si imi bag mana in par incercand sa il aranjez un pic, acesta stand oricum in toate directiiile. Primu lucru care il fac este sa ies pe usa si sa incerc sa gasesc pe cineva care sa ma ajute. 

Insa cand cobor niste scari de la etaj, de dupa un colt in care se ducea drumul spre mai multe sensuri izbesc pe cineva si se simte destul de tare pentru mine deoarece era clar ceva foarte tare. 
-Imi cer...
Insa ma rosesc ca un rac cand imi dau seama pe cine am in fata defapt. Imbracat intr-o eleganta scoasa din tipare era chiar regele care inainte cu o seara ma convinsese sa vin aici. Paralizia mea se face observata de el cat si de alt tip care statea langa el cu care parea ca venise pana aici. De ce ma simteam ca in cel mai prost film cu idioti de pana acum? eu jucand il rolul de prosta sefa desigur.

Tot drumul inapoi spre castel cu ea in bratele mele cred ca a fost cel mai frumos drum pe care am putut sa il fac vreodata, s-a cuibarit ca o pisicuta in pieptul meu si a adormit imediat cum a simtit un pic de caldura, nu am putut sa nu chicotesc, asa de inocenta, si totusi se vede in sclipirea din ochii ei ca poate sa fie la fel de focoasa si nervoasa ca parul ala al ei rosu. 

Cand am ajuns in castel am dus-o spre prima camera de oaspeti care sa fie mai aproape de camera mea si l-am trimis pe Will sa imi aduca o camerista care sa o dezbrace si sa o imbrace in ceva lejer, ca sa poata dormii cum trebuie. 
O asez cu grija pe pat, si o privesc cateva secunde pana sa apara camerista. Din instict o sarut pe frunte si vad cum se stramba usor din nasul ala al ei adorabil. 
-Noapte buna Domnita. Soptesc fix cand camerista intra si face o plecaciune adanca. 

Dau din cap si ies din camera val vartej inchizandu-ma in birou si incercand sa mai rezolv cateva acte inainte sa ma duc si eu la somn. Will n-a mai venit in birou, insa stiu ca dimineata ma asteapta o tona de intrebari. 

Si asa a fost, a doua zi in timp ce ma indreptam spre camera ei, Will tot imi punea intrebari si incerca cel mai probabil sa ma calce pe nervi. Insa chiar cand am vrut sa ma intorc sa ii spun vreo doua,  un copr moale se loveste de al meu, si chicotesc cand o vad e domnita rosie toata doar in camasa de noapte. 
-Buna dimineata Domnita, ati avut un somn bun?

Incerc sa-mi revin din soc cand ii privesc pe cei doi si sa gasesc cuvintele bune. Tipul celalalt era imbracat in armura si o capa lunga si rosie pana in pamant ii dadea un aer puternic. Regele avea o imbracaminte eleganta si totusi si el avea se pare o pelerina rosie pe spatele mare si bine conturat. 
Il privesc cateva secunde bune pe regele din fata mea care avea un zambet linistitor pe fata si incerc sa gasesc niste cuvinte insa zici ca eram o analfabeta fara creier. Nu stiam de ce efectul asta asupra mea. Niciodata nu intalnisem pe cineva care sa imi poata provoca o asemenea emotie. Sa fie oare din cauza rangului sau inalt? a puterii care o detinea? sau poate din cauza faptului ca pentru un rege parea mult prea intelegator si binevoitor. 

-Majestate...da, am dormit foarte bine. Multumesc pentru gazduire.
Reusesc sa zic fara sa ma balbai prea tare si fac o reverenta lunga in fata lui. Ma ridic la nivelul meu normal si in toate emotiile mele pot jura ca imi venea sa rad din cauza diferentei de inaltime dintre noi. Parca eram un pitic de gradina spre deosebire de postura celor doi barbati mari.

Vad ca zambeste si da sa zica ceva, insa aud voci undeva in ecou pe hol si intorc capul spre dreapta de unde cei doi venisera sa vad doua femei foarte elegante, cu rochii frumoase si foarte bine ingrijite ca vorbeau apropiindu-se de cei doi cu zambete largi.

Imi aduc aminte brusc de parul meu rosu care era la vedere si dintr-un instinct bine dezvoltat ma reped repede in spatele celor doi barbati si ca o pisica speriata ma ascund in spatele regelui si a celuilalt, cu o miscare isteata si rapida acoperindu-ma cu capa regelui si facandu-ma parca mai mica. Stiam ca daca sunt vazuta cu acest par probabil or sa o ia razna rau toti. Or sa ma creada o piaza rea, o vrajitoare si ceva rau pentru acest palat. Nu doream sa fiu vazuta si sa aud cuvinte rele asa ca mai bine ma ascundem ca o pisica lasa in spatele celor doi barbati. 

Fetele se opresc in fata lor si pot sa aud discutia.
-Majestatea ta, buna dimineata.
Era o voce feminina care nu aducea a pericol. Parea extrem de draguta defapt. 
-Majestata ta, sper ca ati dormit bine.
Cealalta voce era pitigaiata si parea ca aducea a genul de femeie superioara si rasfatata. 
-Si am auzit ca ai avut o vanatoare buna ieri fratioare. 
Prima voce si cea draguta se aude iar. Din cate-mi dau seama din tonalitate si apropiere probabil era sora regelui daca se pare isi permitea sa ii zica asa. Din voce aducea a fata draguta si de treaba, probabil era la fel de buna ca fratele ei dupa care eu stateam ascunsa cu teama, imbracata intr-o rochie alba de noapte si incercand aproape sa nu respir in spatele sau. 

A doua voce insa nu stiu de ce imi da o senzatie urata si neplacuta, de parca un fulger imi cutreiera intregul corp. 
-Mariata Ta, poate doriti sa ma insotiti la micul dejun, tatal meu vrea sa discute cu Majestatea Ta despre logodna noastra. 

Fara sa vreau macar, din habar nu am ce motiv si fara sa realizez mi-am dus mana la gura repede si mi-am abtinut un ignet care venise dintr-o nervozitate nefondata. Brusc avusesem o senzatie neplacuta de soc si dupa acel soc o scarba nemaintalnita pana acum. Nici nu o vedeam si nu o vazusem pe acea femeie insa nu imi pot da seama de ce mi-as fi dorit sa ii rup parul ala coafat din cap ca o pisica salbatica. Un gol in stomac ma face sa simt o graca nespecifica si imi dau seama ca este din cauza adrenalinei iesite din comun. Regele le zice celor doua ca o sa vina la micul dejun mai incolo si cele doua dupa ce il saluta respectuos pleaca pe holul lung razand si continuand sa converseze.

Respir usurata de  plecarea celor doua si scot capul de sub capa rosie bagandu-mi copilareste dupa capul intre corpurile celor doi barbati si privind ca o pisica in jur, precauta si atenta.
-Uff, ce bine ca au plecat...

Nici nu apuc sa zic ceva sau sa zica cei doi ceva ca aud o voce feminina din spate, ma sperii si scot un tipat scurt intorcandu-ma cu viteza in acea directie. Acum eram descoperita si priveam persoana care se uita tinta la mine. Era tot o femeie mai in varsta, pe la 60-70 de ani probabil dar care se tinea bine. Cu o rochie extraordinar de frumosa si cu un par frumos impretit care avea pe alocuri fire albe in parul negru si des, si care se pare purta pe cap o coroana nu foarte mare din aur, dandu-i o aura de simpatica. 
Ma priveste si o privesc incercand sa reactionez dar nu pot. Capul meu imi zice ca priobabil este regina, mama regelui dar eu zici ca ramasesem in soc total privind-o si nu stiu de ce o admiram asa de tare. Zambea si chiar daca aruncase o privire parului meu inca zambea cu o gingasie uriasa. 

-M..ma...Majestate...

Arghh o urasc pe Liliana din tot sufeltul meu, de ce naiba este sora mea asa o buna prietena cu o asemenea fiinta nu pot sa imi dau seama. 
Si despre ce dracu logodna vorbeste? Cred ca i-am spus Lordului Alvarez de cel putin zece ori pana acum ca nu o sa exista nici o casatorie aranjata intre mine si Liliana, putem face afaceri si fara sa ne unim familiile. 
Nu as putea vreodata sa ma insor cu o femeie ca Liliana, avida dupa putere, bani si faima, nu in nici un caz. 
Si eu si Will respiram usurati cand micuta de ieri iese din ascunzatoare si face un comentariu atat de dulce si inocent. 

Chicotesc si dau sa spun ceva cand, Maria, bona mea de cand eram in scutece apare cu un zambet calm pe fata. 
Nici macar nu ii stiu numele, cat de ametit sa fiu?! Dar am fost atat de fascinat de persoana ei incat nu mi-am dat seama cat am putut sa fiu de nepoliticos. 
-Maria, daca nu te superi as vrea sa pui un tacam si pentru domnisoara aici de fata, doar ce s-a trezit si are nevoie de o masa consistenta. 
-Desigur dragul meu. 
Imi spune si se apleaca sa ma sarute pe frunte asa cum face in fiecare dimineata, insa de aceasta data  a reusit sa imi sopteasca si ceva care m-a facut sa chicotesc. 

-O fata foarte frumoasa, dragule, eu zic sa actionezi pana nu o sperie Liliana. 
As baga mana in foc pentru noua domnita din castel asa ca o sa ma asigur ca Liliana o sa stea la locul ei daca nu cumva vrea sa petreaca restul lunilor de vacanta intr-un hotel. 
-Imi pare rau de faptul ca am fost atat de nepoliticos incat sa nu va intreb care este numele dumneavoastra Domnita, eu sunt Calvin, si as vrea sa ma insotit la micul de jun in dimineata aceasta. Puteti sa va intoarceti in camera dumneavoastra iar doua cameriste va vor ajuta sa va imbracati. 

Ii sarut mana galant si ma indepartez de ea alaturi de un Will foarte uimit. Da stiu ca sunt galant, poate mai galant ca niciodata, dat fiind ca fiinta aceea ma fascineaza peste puterile mele, si doar cand ma gandesc ca Liliana inca crede ca va fii ceva intre noi. 
Arghh gretos!

Ies din starea de soc cand imi dau seama ca nu este probabil regina. Dar oricum dupa cum se comporta cu Calvin pareau apropiati. Nici nu apuc sa zic ceva sau macar sa ma prezint ca acestia pleaca lasandu-ma singura pe hol. Simt cum mana imi tremura si o senzatie de gol in stomac ma face sa cred ca lucrurile or sa fie altfel. Nici nu stiam sigur de ce se comporta asa de frumos cu mine, pana la urma spre deosebire de cei cu rang inalt si de nobilime eu eram un nimeni. 

M-am dus in camera unde ma astepa deja o camerista frumoasa si eleganta care imi prezinta o rochie superba pe care trebuie sa o imbrac. SDincer nu imbracasem asa ceva vreodata si dupa ce fac asta si ma privesc inb oglinda mare din camera nu imi vine sa cred ca eu sunt. Rochia era albastr si se potrivea perfect cu ochii mei iar parul rosu parca punea in evidenta totul. Camerista imi zambeste bland si imi deschide usa camerei pentru a ma conduce spre sala de mese unde se pare lua micul dejun regele. 

Cand intru pe usa uriasa din lemn realizez frumuseta acelei sali. Nu se compara cu nimic si eram fascinata total de tot ce vedeam. Nici nu visasem vreodata ca o sa vad pe viu asa ceva. La masa mare era Calvin impreuna cu doua fete frumoase si cu tipul cu care ma intalnisem pe hol. 

Acestia acum se asezau la masa si una din tipele de acolo da sa se puna langa rege. Insa acesta o priveste cumva diferit, parca scarbit si ii zice aparent calm sa stea de partea cealalta a mesei. O senzatie stranie de tensiune imi da de inteles ca tipa aia probabil fusese cea cu voce pitigaiata care o auzisem pe hol. 

Ma apropii de masa lent si fac o reverenta lunga in fata lui, acesta zambeste si imi ofera scaunul de langa el. Ma asez sfioasa si pot jura ca eram rosie la fata ca racul si toate cuvintele imi stateau in gat. Tipa bruneta ma privea calm si bland avand un zambet copilaresc pe buze in timp ce blonda de langa ea se pare ca imi arunca niste sageti cu venin din privire. Imi pot da seama ca daca privirea ar ucide eram deja moarta. Langa mine mai era un scaun si acolo se aseaza femeie batrana si draguta cu care ne intalnisem pe hol. Tensiunea crestea pentru mine si nu stiam nici macar ce sa zic. 

-Ma bucur sa te intalnesc copila. Cum te numesti?
Tresar parca speriata la intrebarea calda a femeii de langa mine si incerc sa ma controlez pentru a raspunde cat mai clar. 
-Nina Angela Dobrev. Este o onoare pentru mine sa fiu la aceasta masa. 
-Frumos nume copila. Ai un par splendid, cu ce te ocupi?
-Multumesc, sunt botanista, sau incerc sa fiu. Studiez medicina, imi place sa ajut oamenii. 
-Sa sti ca avem o biblioteca uriasa numai cu carti de acest gen daca esti interesata.

Replica asta venise de la fata din fata mea bruneta care era sora regelui. Acesta zambeste larg.
-Sunt Sofia, sora lui Calvin. Se pare ca esti foarte interesanta. Ai teluri mari spre viitor. 

Zambesc doar calm si incerc sa alung tensiunea care ma acapara. 
-Mda, are teluri, vrea sa puna mana pe Calvin. Uitate la ea, cu parul ala zici ca e vrajitoare. Ii face farmece regelui, nici nu are ce cauta la aceasta masa. 

Tresar la replica venita de la blonda si plec capul privindu-mi mainile. Nu stiu de ce stiam ca asta avea sa se intample pana la urma. Stiam ca asa o sa fie. Nu era prima data cand primem asemenea "complimente". Imi frec mainile intre ele agitata si usor nervoasa probabil dar si pentru faptul ca respectam prea mult ajutorul dat de Calvin ca sa imi dau drumu la gura cu adevarat si sa ii zic vreo doua matracucei. Stiam ca nu se cade sa comentez si in nici un caz sa fac scandal cand mi se oferise asa ajutor si gazduire.

Parca totul in jurul meu a palit cand am vazut-o pe micuta Domnita intrand in salon purtand o rochita albastra sublima care ii pune in evidenta ochii si culoarea parului atat de bine incat ma simt fermecat, vrajit, subjugat, atat de frumoasa este incat nu imi vine sa cred ca este reala. Cum poate fii cineva atat de frumos?! 

Imi dreg vocea si imi inchid gura care pun pariu ca a fost larga pana in podea, si ii zic cat de calm pot Lilianei ca se poate aseza foarte de calm sa se aseze langa Sofia, si o invit pe micuta Domnita se aseze langa mine, vreau sa o pot privii tot timpul fara sa fiu prea evident asa ca langa mine este cea mai buna alegere. 
Liliana normal ca incearca sa nu para afecatat de faptul ca in loc sa stea ea laga mine, sta altcineva, insa nu ii iese, stiu foarte bine ca pe interior moare de invidie. 
Maria reuseste sa ii smulga numele si simt cum inima mi-o ia la goana, Nina...atat de frumos, la fel de frumos ca si detinatoarea. 

Observ cum sora mea o priveste interesata, ba chiar ii recomanda biblioteca noastra, de care stiu sigur ca Sofia este foarte atasata si ma face sa zambesc, se pare ca sora mea o place, hmm asta ma face din ce in ce mai optimist ca o sa am o sansa sa o cunosc pe Nina. 
Insa cum ce  e frumos trebuie sa fie stricat de anumite persoane, o aud pe Liliana cum incearca sa o faca sa se simta prost. 
Cu o calmitate iesita din comun imi intorc capul spre ea. 
-Daca nu incetezi cu rautatile Liliana, voi fi nevoit sa te rog sa paresesti aceasta incapere. 
Asta ii inchide gura iar eu imi indrept atentia spre Nina care are capul plecat. Mana mea se duce fix sub barbia ei si ii ridic capul privind-o in ochi. 
-Niciodata sa nu pleci capul in fata nimanui Domnita, sunteti mult prea desteapta ca sa faceti asa ceva.

Tresar la mana lui pe fata mea si imi trag respiratia cu putere simtind cum tot sangele imi urca in obraji. Afisez un zambet bland si intorc capul brusc iesind din mana lui. 
-Aveti dreptate Inaltime, nu trebuie sa plec capul in fata persoanelor care nu se respecta nici macar pe sine.

Sincera sa fiu nici nu stiu cyum reusisem sa zic asta asa de calm si indiferent. De parca imi daduse curaj gestul sau si parca imi daduse indirect acceptul la ami "face de cap" daca putem zice asa. 
Aud pufnituri de ras din partea Sofiei cat si din partea batranicii extrem de zambitoare de langa mine si singura care fierbea la masa era chiar blonda. 

-Sincer nu ne-am cunoscut pana acum. 
Acesta pufneste nervoasa si se ridica brusc de la masa, loveste cu pumnii in masa si se apleaca apropiindu-se de mine, scurtand distanta dintre noi doua. 

-Nu vreau sa cunosc o saraca ramolita, o vrajitoare care doar doreste tronul si nu vreau sa cunosc pe cineva care este de o suta de ori mai urat ca mine. Daca te atingi de Calvin este terminata vrajitoare roscovana.

Am stat cateva secunde doar si am procesat la rece cuvintele blondinei. Desi sitiam ca nu se cade deloc sa fiu o nemernica de fata cu Maria, cu Calvin si cu Sofia ei bine se pare ca trebuia sa risc. Trebuia sa risc sa fiu data afara in secunda doi sau ma rog, nu stiu, poate sa mi se ofere cateva ore pentru a parasi incinta. Stiam sigur ca cineva ca mine, un nimeni care comenteaza la cineva suspus in cei bogati avea sa iasa sifonat din asta. Dar mie nu imi pasa, nu ma interesa de bogatie, de nume sau de orice altceva. Stiam ca regretam deja ce o sa zic de fata cu regele, pentyru ca imi oferise un sprijin si o sustinere uriasa, dar nu aveam de gand sa ma las calcata in picioare de nimeni, nici macar de nobilime, nici macar de rege. De denimeni, eu detineam controlul sortii mele si a vietii mele, nu regele, nu blonda, nu sora lui sau alt nobil. Si la cat auzisem in viata mea cuvinta "vrajitoare" deja imi era cam lehamite. 

-Fi sigura "My Lady" ca daca doream sa pun mana pe tron nu apaream acum, in al doilea rand daca il doream pe rege probabil apaream acum vreo 2 ani cand abia facusem majoratul si in al treilea rand daca cineva din sala asta este vrajitoare, sigur nu sunt eu. Vrajitoare este persoana care uraste pe oricine, care este avara dupa putere si bani si care ii joaca pe toti pe degete doar pentru bunastarea ei. Eu nu fac altceva decat sa fiu invitata la masa si dupa sa ma duc inapoi acasa de unde am venit si in al doilea rand si cel mai important nu fac decat sa salvez oameni cu cel mai mare drag cu cunostintele care le am, spre deosebire de o adevarata vrajitoare care al calca pe cadavre pentru lucruri inutile. Acum te rog sa ma scuzi Domnita Liliana, sunt asteptata la grajduri unde o sa mi se inmaneze un cal pentru a ma duce acasa si pentru ati lasa tie bucuria de a te bucura de lucruri complet inutile in viata asta asta. 

Dupa aceste cuvinte l-am privit pe Calvin cu superioritate si seriozitate. Daca pana acum fusesem o pisicuta blanda ei bine avea sa stie ca parul ala rosu semnifica mai mult decat culoarea. Nu suportam sa fiu jignita si in nici un caz fara sa fie pe buna dreptate. Da, daca era pe buna dreptate nu aveam sa scot un sunat, insa acum stiam sigur si simteam ca nu este locul meu aici. Si nu va fi vreodata. 

Ma indrept spre usa cu o seriozitate si o calmitate iesita din comun, cu o fata serioasa si indiferenta. Daca pana acum eram emotionata si emotiva, ei bine trebuiau sa cunoasca si cealalata parte a mea. Nu eram o naiva si stiam sa lupt si singura pentru mine.

-Majestatea ta  ma bucur pentru ca am avut aceasta deosebita placere de a fi la masa cu voi. Acum as dorii ca in jumatate de ora sa am in fata palatului un cal care sa ma duca acasa. Va multumesc pentru gazduire si ma bucur ca vam cunoscut. Spun scurt si fac o plecaciune lunga si sincera in fata lor, afisand insa o fata serioasa dura si rece, dupa care ma intorc si fara sa astept nimic in plus ies pe usa mare a salii si ma indrept in graba spre camera mea. Trebuia sa imi caut hainele si sa ies de aici. Nu aici trebuia sa fiu, nu aici traiam eu si nu aici ma simteam ca acasa. Casa mea era in natura, acolo unde nu aveam nimic material dar aveam zambete si oameni loiali. Nu acolo unde toti se manaca intre ei pentru avere si aur si unde loialitate, sinceritatea si dragostea sunt lucruri deja de domeniul trecutului. Imi parea rau pentru Calvin pentru ca facuse pentru mine atatea. Dar nu doream sa fiu aici, nu calcata in picioare si in nici un caz injosita de o tipa care avea multi bani dar nu avea nici un pic de inima. Nu merita efortul asta, nu acum si nu cred ca deocamdata. Poate mai incolo.

Am ramas calm pana cand a iesit Nina din sala, de iddata ce usile mari din lemn s-au inchis, pumnul meu a lovit cu putere masa si m-am ridicat total nervos din picioare. 
-Pana aici Liliana, m-am saturat pana peste cap de rautatile tale, o sa te rog sa iti faci bagajele si sa parasesti castelul in maxim treizeci de minute, si nici macar sa nu iti mai treaca prin cap ca voi fi al tau. Nu am fost, nu sunt, si nu voi fi niciodata al tau, nu te iubesc, nu te plac, nici macar nu te agreez! 

O aud pe sofia cum trage socata aer in piept, dar nu imi pasa,  a intrecut limita, iar e u nu o mai pot suporta. Nu vreau nici macar sa ii mai simt parfumul, nici macar sa mai aud ceva despre ea.
-Acum va rog frumos sa ma scuzati, mi-a pierit apetitul, pofta buna in continuare. 
Spun si ies in graba prinzand-o pe Nina de mana. 
-Domnita, imi pare foarte rau pentru comportamentul acelei fiinte, daca nu ar fi fost prietena surorii  mele nici macar nu ar fi calcat in acest castel, va rog sa imi permiteti sa va ofer o bursa de studiu, care include inclusiv biblioteca din castel, as fi incantat sa va am prin apropiere, avem nevoie de un nou botanist in castel, domnul Smith este deja prea batran si se plange mereu ca  nu are si el un invatacel care sa ii calce pe urme cand se retrage. Va rog sa va ganditi despre asta. Voi fi in biroul meu cand ati luat o hotarare. 

Din nou ii sarut mana inainte sa ma departez de ea si sa o las cu gandurile ei, sper doar sa imi mai acorde o sansa, pentru ca nu vreau sa paraseasca castelul. 
Vreau sa stiu totul despre ea, vreau sa o las pe ea sa stie totul despre mine...vreau sa imi acord o sansa sa fiu fericit, nu vreau o casatorie aranjata, vreau sa simt fiorii unei iubiri, si stiu, simt ca ea este aleasa. 
Si mai stiu ca am un drum lung de parcurs ca sa ajung acolo, dar sunt dispus sa astept cat trebuie, daca asta inseamna ca ea va fii alaturi de mine.

Stateam si ma gandeam ca idioata pana la urma daca are neviue de mine sau nu. Poate ca da sau poate ca nu. Insa nu stiam sigur ce sa fac. Ma incanta ideea unei biblioteci uriase cu carti de madicina care sa aibe ca bonus si un profoseor bun pentru tot. Insa stiam ca nu asta era intradevar ideea. Poate era visul meu dar nu doream sa il indeplijnesc cu ajutorul cuiva sau din mila cuiva. 

Am oftat scurt si mam indrepatat spre iesirea palatului unde privesc soarele arzator. Intradevar desi era decembrie se pare ca soarele era toturi ingaduitor cu noi. Observ pe tipul care fusese pana acum cu regele venind spre mine avand de haturi un cal alb splndid.

Se opreste in fata mea si fara nici un zambet dar cu o seriozitate uriasa vorbeste.

-Domnita, calul este din partea regelui in caz ca vreti sa plecati. Ne pare rau pentru ce s-a intaplat. Am dorii sa mai ramaneti alaturi de noi, am avea nevoie de cineva care sa se ocupe de domeniul medical asa de bine.
-Intteleg domnule...
-Will, doar Will va rof frumoasa My Lady, sunt un slujitor loial regellui cat si capital garzilor si a armatei regale. Sunt deasemenea si un prieten din copilarie al marelui conducator, iar asta ma face sa cred ca si-ar dorii tare mult sa ramaneti alaturi de noi.

Zambesc dosr si ma sui pe cal intinzandu-i un plic lui Will.

-Ma bucur sa va cunosc asa bina comandante. As dorii sa va rog pentru ca sunteti asa bun prieten cu regele si confident, sa ii inmanati personal acest plic. Este important. Va rog foarte mult. Si sa ii mai spuneti un singur lucru din partea mea . Ca "Niciodata nu te va lasa la greu, a ta prietena loaiala Angel" spun scurt.Acesta zambeste si scoate din bucunar un lantisor cu un medalion mare care mil inmaneaza.

-O sa ii spun regelui asta. Si ceea ce ai in mana este un sigilui de intrare. Cu acel colier p[oti intra in palat fara probleme, intr-o vreme de restriste. Oricand ai nevoie de un ajutor vino aici si cere consilierea mea sau a lui Calvin. O sa vin langa tine.

-Multumesc, la fel si eu. Spun si pun repede dupa gat colierul si dau bice calului fara sa gandesc iesind dupa aproape 10 minute pe ultima poarta a palatului aceasta avand cel putin trei porti principale, avand o curte de mii de metri. 

Trebuia sa aju ng acasa si desi nu imi cverusem scuze personal, speram ca scrisoarea mea sa lamureasca lucririle. Cel putin asa speram. Acolo scisesem cat de mult ma bucurasem sa cunosc regele si ceilalti menbri, dar mai ales cea mai importanta fraza "Nu uita, oricand ai nevoie de un medic sau de o prietena loiala sunt aici sa te ajut. Cauta-ma sau te voi cauta si iti promit ca iti sunt si iti voi fi prietena pentru restul vietii.
"A ta draga prietena Nina Angel Dobrevici"

Nu stiu ce ora m-a apucat in birou cu scrisoarea ei in mana insa cand insfarsit mi-am ridicat privirea de la scrisul ei se intunecase deja si doar lumina de la lampa mea de pe birou lumina incaperea. Ii inteleg punctul de vedere, nu as fi avut cum sa o conving sa stea, pana la urma nici macar nu ma cunoaste, dar Doamne cat as fi vrut sa ramana la castel. 
Sa fie invatacelul domnului Smith...asa as fi avut o sansa sa o cunosc, sa o fac sa se indragosteasca de mine.... 

As fi putut vedea deja un viitor pentru mine, este perfecta pentru rolul de regina, e frumoasa, desteapta, si atat de blanda incat nu imi vine sa cred ca exista o persoana ca ea pe lumea asta. 
Lumea e prea cruda pentru o persoana ca ea, as vrea sa o apar, de fapt o sa o apar indiferent de situatie. 
Cu acest lucru mi-am chemat cele mai bune garzi si le-am ordonat sa duca cativa cavaleri unde sta si o sa aiba grija ca nimic nu se intampla cu ea, plus un raport despre ce fac odata la doua saptamani. 
Dupa asta, Will a intrat in birou si m-a privit trist, stie ce simt, dar de altfel stie ca nu as fi in stare sa fortez pe cineva sa stea cu mine. 
-O sa fiu bine Will, doar ca o sa dureze putin.

Trecusare cateva ore calare si tot ce puteam sa imi zic in cap era ca imi parea rau ca placeasem. Intradevar. Insa stiam si eu ca nu ma potriveam deloc decorului oricat de mult mi-ar fi placut. Dupa ore de mers prin zapada calul se opreste si necgeaza si o lumina rosie imi rasare in privire. Apropiindu-ma incet inghet de tot. Acolo unde era intrarea satului meu se pare ca erau flacari. Si nu orice flacari. Ardea tot. Auzeam tipete de peste tot si simteam cum ma sting incet de frica si furie in acelasi timp. Reusesc sa vad din intunericul padurii oame nii disperati care tipau si erau ucisi unul cate unul de niste soldati calare care aveau sulite, arcuri si faclii. Durerea din sufletul meu se intinsifica si nu ma pot trezi din soc pana nu aud niste tipete de copii care erau la cativa metri de mine. Acolo lucuiau nasii mei de botez si copii lor. Acestia tipau si fetita si baietul, respectiv fetrita de 5 ani si baiatul de 7 plangeau si fara sa gandesc macar ma dau jos de pe armasarul alb si il las de un pom acolo in intuneric. Eu fug prin zapada in toata agonia si ii prin in brate pe cei doi copilari care imi erau ca niste fratiori mai mici. Parintii lor si bunica copiilor de altfel erau ca parintii mei. Ei avusesera grija de mine dupa ce mama si tata ma lasasera un copil najutorat. Le datoram viata. Insa vazand in fumul gros, foarte vag dar dureros corpurile lor incinerate , deoarece fiecare casa fusese luata cu asalt si fusese incendiata, aproape ca imi vine sa tip. Dar tac doar sii in prind pe cei doi in brate. Ne stiam si ne stiam foarte bine. Cei doi copii ma considerau sora lor mai mare. II leganasem cand erau in scutece si ii iubeam extrem de tare. Imi dau capa alba jos si o pun peste ei luandui pe amandoi in brate. 

Ii scot incet din flacari si aproape ma sufoc pana ajung la armasarul care legat de un copac astepta cuminte se pare. 
-Sunt eu Nina. Sunteti bine copii?
-Ninaaa, ce se intampla? surioara de ce ne ataca?
-Nu stiu dragii mei dar stiu un loc unde putem merge. Spun scurt si ii sui pe cei doi copii pe saua calului. Privesc in spate si observ soldatii care aveau armuri stralucitoare dar o emblema necunoscuta. Parca era un dragon rosu. Emblama regatului nostru era un vultur alb cu negru. De ce cotropeau fara mila,ucideau si distrugeau un satuc fara aparare, pasnic si fara vinovatie nu intelegeam dar singurul lucr care mil zisesem in cap fusese ca aveam grija ca bastzarii sa moara mai incolo. Mam suit si eu pe cap si prinzandu-i in brate bine pe cei doi si invelindu-i cu capa mea lasandu-ma pe mine la voia frigului am dat bice calului puternic cu directia spre palatul regal. Nu aveam alta solutie si nu aveam unde sa merg pe vremea asta si cu doi copii nevinovati, speriati si fara parinti asa de brusc. 

Orele de mers trec greu prin visolul puternic dar calul cred ca deja stia drumul deoarece cand mam trezit din amorteala frigului nepraznic eram in fata portilor palatului regal. Imi arat se pare medalionul dar de Will si sunt lasata sa intru. Odata ajunsa la usa principala cu doi copii inghetati de frig iar eu aproape de hipotermie totala, incep sa strig cu putere, cu ultimile forte probabil.
-Calviiiin, Willl, Callvinnn?

Insa in cale imi iasa chiar Sofia, sora regelui. Ma priveste si roamane socata.
-La naiba, Nina, ce se intampla? 
-Printesa Sofia, te rog, te implor nu lasa copii sa moara. Te roggg.
Acesta priveste capul unde doi copii dormeau inveliti intr-o capa alba si ninsi bine de viscol. 
-Ohh Doamne, Gardian, cheama-l pe Rege si pe Coamandatul garzilor regala Will. Repede. 
-Te rog printesa,  nu lasa copii sa... 
Insa simt cum ma ia somnul in intrarea usii uriase ale palatului si cum corpul imi sta parca sa arda pe jar dar tremurand frenetic in acelasi timp. La naiba, nu poti lesina acum Nina, nu poti sa faci asta cand copii depinde de tine. Insa desi constiinta mea urla, coprul meu cedeaza si ma prabusesc in bratele fierbinti ale printesei regetului Winsteria, auzind in urma doar tipetele ei spre gardieni, rege si comandant, in rest, intineric total.

Am incercat in zadar sa mi-o scot din cap pe roscata care a aparut atat de fulgerator in viata mea, si care a plecat la fel de repede, de parca ar fi fost un figament al imaginatiei mele. 
Nu are cum stiu, din moment ce Liliana e disparuta din peisaj iar eu sunt din ce in ce mai calm cand ma gandesc la ea. 

Insfarsit stiu ca nu o mai am pe capul meu si ca ea stie ca nu are nici o sansa sa puna mana pe mine si pe statul meu, urasc femeile de genul, care ar da orice si ar calca pana si peste cadavre ca sa obtine ceea ce isi doreste. 
Nu, o femeia ca Liliana nu are scrupule si mai mult ca sigur nu are suflet, cum poti sa fii atat de haina doar pentru niste chestii materiale? 

Sunt trezit din propriile mele ganduri cand un gardian da buzna si ma cheama de urgenta la intrarea in castel, acolo gasesc doi copii micuti inveliti intr-o capa cunoscuta de mine foarte bine, si apoi o vad pe roscata mea, lipsita de constienta in bratele surorii mele. 
Ce mama dracului s-a intamplat?! 

Ma reped spre sora mea si o cuprind in bratele mele pe roscata adapostind-o de zapada care este ninsa continuu. 
-Ce s-a intamplat? 
O intreb pe sora mea cu voce joasa, iar aeasta tremurand la randul ei isi scutura capul si incearca sa isi reguleze respiratia. 
-N-nu stiu...am auzit-o cum te striga pe tine, si apoi cand am iesit mi-a zis sa salvez copii, nu am apucat sa intreb ce s-a intamplat. 
Nervos imi musc buzele si o privesc pe femeia inconsitenta din bratele mele, obrajii ii sunt rosii si arde toata, asta nu e bine. 
-O duc in camera de oaspeti, te rog trimite doctorul de urgenta, are nevoie de ingrijire medicala cat mai curand.

Am simtit o senzatie de arsura ciudata si am incercat sa deschid ochii picati cu plumb. In intunericul mintii mele puteam vedea din nou acele flacari care ardeau fiecare farama de viata ramasa in prajma lor. Tipetele celor nevinovati se auzeau din fiecare colt al mintii mele si simteam cum furia si teama deveneau din ce in mai puternice dar dandu-se un razboi intre ele in mintea mea. "-Nina...Nina trezeste-te, te rugam surioara, avem nevoie de tine"
-Ralph , Eliza...

Soptesc si atunci simt cum corpul meu arde si deschid ochii trezindu-ma din flacarile dureroase ale mintii mele acum bolnave si traumatizate. Deschid ochii fulgerator si ma ridic in fund ametind instantaneu si senzatia de gura uscata si de respiratie greoaie imi dau de inteles ca nu eram prea bine. Privesc in jur si un bec urias se aprinde brusc lasandu-ma sa vad unde sunt defapt. Se pare ca ajunsesem acolo unde dorisem, ciudat era ca nu mai stiam sigur ce se intamplase si cat dormisem.

Rotesc privirea in camera uriasa si calduroasa ca sa observ o rochie frumoasa de un roz minunat si un par brunet si lung care cadea peste sanii pronuntati ai brunetei Sofia, a printesei regatului.De parca as fi fost traznita de un fulger imi aduc aminte ce se intamplase si primele mele cuvinte sunt.
-Eliza, Ralph?
-Copii sunt bine Nina, linisteste-te , trebuie sa te odihnesti.
-Multumesc printesa, iti raman datoare vanduta.
Acesta scoste un chicot jucaus si distrat, amuzata de ceva anume si imi prinde mana mea tremuranda inca in mana ei fierbinte,parca ma ardea, sau sa fi fost din cauza febrei mele.
-Nu mie trebuie sa imi multumesti. Fratele meu a facut totul. In plus Domnul Smith, botanistul sef al aripei de medicina din palat se pare ca s-a ocupat personal de tine si de copii. 
-Ohh multumesc. 

Usa se aude si ridic privirea din patura pufoasa si frumos mirositoare care ma invelea, jenata spre usa, unde acolo la fel de elegant si cu o postura impunatoare, galanta si cu statura tipic regala ma prives cu calmitate Calvin. Il privesc si eu si inghit in sec. Stiam ca trebuia sa ii multumesc pentru tot, ne salvase vietile. Mie a doua oara deja. 

Insa zambetul sau calm devine extrem de larg si de incurajator, ceea ce imi da de inteles ca va fi bine probabil sau ca nu sunt nevoia sa vorbesc acum. Insa imi dau seama dupa zece secunde de ce zambeste asa. Din spatele sau adusi de mana de Will erau cei doi copilasi nezdravani dar extrem de frumosi si inteligenti, care odata ce ma vad se smulg din mana lui Will si cu viteza se indreapta fericiti spre patul meu, sarind ca doua caprioare peste mine si imbratisandu-ma cu putere.

-Ninaaa. 
-Am crezut ca te-am pierdut si ne-ai lasat singuri.
Oftez plina de fericire dar si de durere in suflet pentru ca isi pierdusera parintii la varsta asta, insa nu aveam sa ii las singuri. Indiferent ce se va intampla.
-Nu o sa va las niciodata singuri. De acum sunteti in grija mea si promit ca o sa va protejez mereu.
-Hei Nina de ce nu ne-ai zis ca esti prietena cu regele?
 
Aud pufnitura de ras din spate a lui Will si zambetul Sofiei .
-Aaa, copii comportati-va frumos da? Acum dati-va jos de pe mine ca ma sufocati si asa elegant cum stiti mergeti si multumiti regelui si celor din camera asta pentru ca vau ajutat ,da? 

Ascultatori cum erau de fel se dau repede jos din patul mare si usori stangaci dar mai dragalasi ca niciodata si cu privirile de catelusi loviti si nevinovati il privesc pe rege, pe Will si pe Sofia si fac o plecaciune stangace la care inca mai aveau de lucrat zicand amandoi in cor.

-Multumim pentru ajutor Majestate.
Nu era chiar cea mai perfecta reverenta din lume dar pentru niste copii care ramasesera singuri de la varsta asta si vazusera cu ochii lor cum ardeau parintii lor, nu era deloc rau. 
Acum nu mai ramanea decat sa reusesc sa ma pun pe picioare si sa gasesc o solutie sa ii cresc pe cei mici langa mine. Intorc privirea spre Calvin care ma priveste si pot simti o sageata inflacarata cum imi loveste inima. Acum stand asa cateva secunde si analizandu-l mai bine recunosc sa zic ca isi merita postura si titlul. Era intimidant in postura lui si jur ca daca nu las cunoste macar putin ai putea zice ca era foarte dur de fel. As fi dorit tare mult sa cred ca va fi bine si mai ales ca va ramane la fel de prietenos cu mine, deoarece arata bine si ma atragea persoana lui mult prea tare. Insa unde imi sta capul oare? el e regele regatului, eu o nimeni. Probabil ma ajuta doar din pur altruism pentru ca asa este el, dar nu pentru ca mar place in vre-un fel. Ehh, da trebe sa scap de gandurile astea, nu isi au rostul.

Cu un zambet clar ma las pe vina in fata celor doi copilasi atat de dragalasi, nu stiam inca ce s-a intamplat, dar daca Nina a venit cu sufletul la gura prin zapada asta nimicitoare ceva foarte rau sigur s-a intamplat. 
-Nu aveti pentru ce pitici mici. 
Le fac sa vina mai aproape ca sa le soptesc la ureche, ceva la care ei ma privesc intrigati si usor confuzi nestiind ce sa faca, nici nu ma mir, sunt atat de mici si totusi par atat de maturi pentru varsta lor incat imi vine parca sa plang pentru ei. 
Intr-un final se apropie e mine iar eu ma aplec mai mult ca sa le pot soptii. 
-O pasarica mi-a soptit ca daca il luati pe Will de mana o sa va duca la bucatarie unde gasiti tot felul de dulciuri si mancare caldaa, sa nu uitam de bezeleee. 
Copii cheauna intr-un fel asurzitor si il cuprin pe Will de mana, acesta imi arunca o privire de "o sa mi-o platesti pentru asta" si il vad cum dispare cu copii  pe coridor. 

Imi intorc privirea catre micuta domnita din pat si ma asez pe scaunul de langa privind-o usor ganditor. 
-Acum trebuie sa imi spui ce s-a intamplat... ai plecat.... si apoi... 
Las fraza usor in aer simtindu-se deja tristetea din glasul meu, ceea ce nu prea voiam ca doar eram un print ce naiba...

Am rasuflat usurata cand Will ia dus pe copii din camera. Stiam ca meritau mai mult. Insa dupa Sofia se facuse nevazuta si singurul care ramasese acolo fusese Calvin. Se aseaza langa mine si ii studiez intreaga postura. Oftez scurt gandindu-ma doar cat de frumos poate sa fie. La naiba, trezirea Nina.
Tristetea adusa odata cu cuvintele lui insa ma fac sa ma simt prost. Plecasem ca o lasa inainte desi el imi oferise atata ajutor. Chiar si acuma, in ciuda lasitatii mele el tot ma ajutase, ramasese acolo cu mine si ma sprijinise salvand copii si pe mine. Pot spune ca era printul pe cal alb pe care oricare femeie si lar dorii. Poate si eu, insa consideram ca nu il merit.

-Pai..imi pare rau ca..
Tac si trag aer in piept, trebuia sa ii spun ce se intamplase. Satucul meu fusese distrus si macelarit de niste straini, nu trebuia sa las asta neterminat. Trebuiau sa plateasca.
-Cand am ajuns acolo satucul era cotropit de...niste soldati in armuri care dadeau foc la tot ce le iesea in cale si ucideau fara mila oricare fiinta vie care misca acolo. Am vazut o emblema, poate tu o recunosti. Era un dragon rosu care scuipa flacari pe fond negru. 
Fac o pauza pentru ami recupera respiratia. Simteam ca aveam sa inebunesc povestind si aducandu-mi aminte dar mai ales simteam ca aveam sa inzbucnesc in plans vazand iar si iar imaginile devastatoare.
-Erau doar oameni nevinovati, copii, batrani si tineri care traiau cum puteau. Noi eram un satuc uitat de regatul tau probabil, deoarece nimeni nu stia de existenta noastra desi toti ne-am nascut aici, in regatul tau. Nu meritau sa moara asa, nu meritau ca vietile sa le fie curmate asa de brusc si asa de agresiv. Nu facusera niciodata rau nimanui, nu jignisera pe nimeni niciodata si tot ce faceau era sa zambeasca toata ziua si sa se bucure de soare si de familiile lor. 
Nici nu imi dadusem seama ca povestind cu atata amar deja lacrimile in curgeau pe obraji, dar fara a plange macar, pur si simplu curgeau din ochii mei mecanic vazand inca imaginile sangeroase din momentul acela. 
-Copii...Ralph si Eliza sunt copii nasilor parintilor mei. Au ars acolo in fata celor mici. Eu iam salvat din flacari si iam suit pe cal. Satucul nu a avut nici o sansa. Fara aparare, fara arme fara nimic, cotropiti si distrusi pana la ultimul. Acum intelegi ce s-a intampla?
Ultima intrebare fusese pusa sub forma unui urlet plin de durere, urmat de un hohot urias de plang si de o durere de inima care simteam ca ma sufoca. Acum simtisem ca eram marcata de asta, eram marcata de ce vazusem si simtisem, eram in totalitate vulnerabila si tot ce doream era sa cred ca visasem urat si ca acum ma voi trezi si totul o sa fie ca inainte. Doar ca acest lucru nu avea sa se intample niciodata.

Nu imi puteam imagina foarte clar prin ce a trecut, insa eram sigur de socul pe care l-a primit, socul in care pare sa fie inca. 
Oftez si imi trec mana prin par, nu imi dau seama despre cine vorbeste, am memorat insa descriptia emblemei pe care reusise sa o vada. 
Ma ridic de pe scaun si imi fac loc in patul de spital punandu-mi bratele in jurul ei, ca sa fiu sincer nu imi pasa daca cineva apare si eu nu am eticheta corecta pentru un rege. 

Cred ca m-am facut destul de clar ca am un punct sensibil pentru roscata care pare sa tremure din toti ranunchii desi incaparerea era destul de incalzita. 
Imi duc bratele dupa umerii ei si o apropii de mine tragand patura peste amandoi, sunt sigur ca sora mea nu ne va deranja ceva timp. 
-Iti promit ca voi face tot ce imi sta in putinta sa gasesc vinovatii, insa acum cel mai bine pentru tine e sa dormi... si ca sa fiu sincer, mi-ar prinde si mie bine un pui de somn. Ce zici?

Bratale sale puternice mau inconjurat ca un scut invizibil si protector. Iam simtit respiratia fierbinte pe umarul meu si tot ce am putut face a fost sa continui sa plang. Doream doar sa ma descarc. Doream doar sa uit de tot , sa nu mai doara, dar durea. Crescusem acolo, mama mea ma invatase medicina acolo. Zambisem acolo si iubisem pe toata lumea. Nimeni nu merita asta, indiferent de raul care lar fi putut face. Mama dorise sa ma invete sa fiu buna, blanda si sa iubesc pe toata lumea. Cominitatea in care crescusem, asa saraca fusese plina de dragoste. Nimeni nu imi putuse lua asta, acolo invatasem sa vorbesc, acolo invatasem sa ma descurc si acolo invatasem ce insemna sa ai oameni bun in jur. Iar acum tot ce avusesem se stinsese brusc. Defapt arsese in chinuri groaznice, arsese prea repede.
In ciuda cuvintelor lui blande nu mai conta asta. Soarele era pe cer in miezul zilei. Nu doream sa dorm acum. Trebuia sa am o activitate si aceia nu era somnul. Mam desprins din bratele sale desi pot jura ca o secunda iubisem asta mai mult ca orice. Nu mai fusesem imbratisata cu atata drag de ani buni de zile. Dar renunt la asta si ma dau jos din pat stergandu-mi lacrimile. Trag aer adanc in piept si afisez un zambet calm. 
-Nu, imi cer iertare Majestate, dar nu pot sa dorm acum. Nu stiu daca este prea tarziu dar daca mai este valabila oferta de a fi invatatel in palat alaturi de Domnul Smith as fi bucuroasa sa o accept. Nu pentru mine, cat accept asta pentru cei doi copii care din nefericire acum nu am ce le oferi. Nu au un camin si nu am cum sa ii protejez destul. Daca se poate as fi bucuroasa sa invat de la cei mai buni atata timp cat cei doi pot sa invete si ei ceva si sa aibe un acoperis deasupra capului. Si stiu ca cer prea mult...Calvin stiu. Nu ai nici o obligatie sa ma ajuti si sa ma accepti, dar sper doar sa fi la fel de milostiv ca pana acum...
Nu imi statea in caracter sa ma rog de cineva dar speram ca acest rege sa nu ma lase acum de izbeliste, speram doar sa am o sansa sa pot duce mai departe amintirea celor pierduti, amintirea celor dragi mie, amintirile care ma facusera o femeie in toata firea si sa duc mai departe dragostea care invatasem de la mama ca mereu trebuie data mai departe deoarece asa se face o lume mai buna.

Trebuie sa recunosc ca imi picase cam prost, nu nu faptul ca ma roaga sa ramana sa invete, cand eu am rugat-o asta acum cateva seri, ci gelozia asta stupida pe care nu o inteleg, o gelozie pe doi copii care au ramas fara parintii nu are nici o scuza, insa asta nu m-a scutit de sentimentul naspa care mi-a curpins corpul. 
Adica pentru ei accepta dar cand o rog eu, reglele nu, si mda stiu ca-s ranit si in orgoliu e imposibil cand esti rege, insa incerc pe tot posibilul sa nu se vada. 
Ma ridic de pe pat si imi dreg vocea inainte sa vorbesc. 
-Sigur ca da, dupa cum ziceam postul nu a fost retras niciodata, tu esti cea care a plecat. 
Incep sa ma plimb prin camera de spital ca un dobitoc ca sa imi pun gandurile in ordine. Cazul nu este inca pierdut. 
Roscata mea frumoasa  o sa stea la castel invatand tot ce este mai bun de le omul care ne-a doctorosit pe toti atatia zeci de ani, copii vor fi ingrijiti si vor avea o masa calda de trei ori pe zi. 
Iar eu? Eu voi incerca din rasputeri sa gasesc nemernicii care au ars acel satuc de care in mod clar nu uitasem. 
-Foarte bine, te las o secunda, ma duc sa vorbesc cu domnul Smith, sunt sigur ca va fi foarte incantat sa afle ca are un invatacel.

Raspunsul sau venise cumva brusc si cumva mult prea rece. Iar asta imi pusese imediat intrebari. Stiam si eu ca fusesem o nemernica cand el imi oferise postul si eu plecasem ca o fraiera. Dar nu intelegeam de ce acceptase si totusi parea ca ceva nu ii place. Se schimbase la 180 de grade si nu ca as fi deja vreun medic specializat in ceva anume dar puteam simti o umbra de , osoara gelozie in atitudinea lui. Si nu stiam daca se datora din cauza ca acceptasem acum a doua oara pentru copii sau altceva. 
Mam repezit repede la el inainte sa iasa pe usa mare si lam prins de mana instinctiv. S-a intors si privirile noastre au fost imediat incrucisate. 

Probabil era dezamagit. Dezxamagit de mine ca atunci cand dorise sa ma ajute eu am fugit. Si o meritam intradevar. Nu apreciasem destul ajutorul sau si nu percepusem bunatatea lui la capacitate maxima. Ii jignisem orgoliul mai ales acum ca acceptasem in primul rand pentru copii. 

-Calvin...iarta-ma...iarta-ma ca am plecat. Dar uitate la mine. Nu am fost facuta si nu sunt pentru un palat regal. Te rog, stiu ca esti suparat pe mine pentru ca am plecat. Si imi pare rau, nu am apreciat destul ajutorul care mi lai oferit de atatea ori. Insa eu nu am fost crescuta asa, am crescut altfel. Nu am avut nimic dar am iubit libertatea si medicina. Si iubesc asta. Sa fiu la palat...pentru mine e ca o inchisoare. Iubesc natura, natura imi ajuta instinctul de viitor doctor. 

Am tacut cateva secunde cand observ ca nu zice nimic dar continua sa ma priveasca de parca ar sti ca mai vreau sa zic ceva. 
-Imi pare rau sincer, ai facut si faci multe pentru mine. Acei copii sunt nevinovati si doresc sa aibe un viitor inainte, la fel cum si eu doresc. Sa nu duca lupsa de nimic cand or sa fie mari. Si ca sa mai recunosc ceva... nu imi place la palat, dar ...imi place ca esti aici si ca sa fiu sincera pana la capat cu tine, accept toate astea doar pentru ca esti tu aici, doar pentru ca... o sa fiu in prezenta ta si imi place asta. Imi place cand esti in preajma mea...
Ultimul lucru il zisesem cumva mai soptit dar oricum el auzise tot. Iam dat drumu la mana si am plecat privirea invinsa si probabil toata rosie la fata din cauza a ce zisesem. Da imi placea tare mult de el. Desi stiam ca in viata nu o sa am nici o sansa sa aibe sentimente pentru mine, pentru ca el e cel mai sus si eu is cel mai jos si poate avea orice femeie doreste, dar doream ca macar sentimentele mele sa fie acolo si sa stie ca daca nu pot fi mai mult pentru el, macar sa stie ca vreau sa ii fiu cea mai buna prietena. Nu visam la rolul de regina, nu doream averea si regatul sau, dar ma bucuram sa vad ca un rege poate fi bland si bun asa cum invatasem, ca oamenii pot fi blanzi si el dadea dovada de asta mai mult ca orice. Cand un om face bine nimic nu se compara cu asta. Iar el facuse pana acum mai mult ca oricine. 
-Intelegi acum? Sunt destul de puternica sa plec acum prin troienele de zapada cu copii si sa pot supravietii pana la urma, sunt destul de puternica sa incerc sa imi salvez viata mea sau a altora. Dar doresc sa stiu ca iti pot fi prietena si ca nu stiu.. pe viitor o sa iti pot fi de folos aici si oriunde in regatul tau. Dar doar daca esti in preajma mea si am incredere in tine ca o sa fi.